16.12.2015 | 16:44

Maraton literar, la care participă peste 1000 de oameni, transmis în direct (Active News)

Peste o mie de ruși participă în aceste zile la un eveniment mai puțin obișnuit - maratonul Lev Tolstoi.

Actori, oameni politici, sportivi, astronauți și oameni simpli, cu toții citesc câte un pasaj din „Război și pace”, unul dintre cele mai importante romane ale autorului rus.

Lectura va dura patru zile și poate fi urmărită în timp real pe Internet, precum și pe mai multe posturi de televiziune, potrivit digi24.ro. Evenimentul este organizat în cadrul Anului Literaturii și se desfășoară în săli de teatru, muzee sau locuri evocate de Lev Tolstoi în romanul său.

În acest proiect sunt implicate 30 de orașe rusești, din Kaliningrad până în Peninsula Kamciatka, în estul extrem.

http://www.activenews.ro/externe/Maraton-literar-la-care-participa-peste-1000-de-oameni-transmis-in-direct-127684